Kinetoterapie pentru genunchi, șold și gleznă, în Cluj
Te doare genunchiul, dar cauza poate sta în altă parte.
Testez cum lucrează tot piciorul, de la gleznă până la bazin, apoi lucrăm cu P-DTR și kinetoterapie, într-un program.
- Radu Conea
- Fitway Kinetoterapie Cluj
Cum se simte
- Durere la urcatul sau la coborâtul scărilor.
- „Înțepeneală” în șold după ce stai mult pe scaun.
- Glezne instabile, care se „entorsează” ușor.
- Pocnituri sau senzație de blocaj în genunchi, la genuflexiuni.
- Durere care te oprește să mai alergi sau să mergi pe munte.
- Ai făcut kinetoterapie, iar durerea revine când te oprești.
Programul e pentru artroză, adică uzura cartilajului, pentru tendinite, entorse repetate, rupturi de menisc sau de ligament. Și pentru recuperarea după operație, inclusiv după operația de ligament încrucișat anterior (LIA).
De ce doare genunchiul
„Meniscul este ca și o garnitură a genunchiului.”
Absoarbe șocurile, ajută la distribuirea greutății și protejează articulația. Adică nu lasă un os să frece pe celălalt.
„Problema apare atunci când meniscul se rupe exact ca și o garnitură.”
Bun, dar de ce se rupe ?
Garnitura ține cât timp încărcarea vine egal. Când unii mușchi din jurul genunchiului nu se mai contractă la timp, încărcarea se mută. Aceeași zonă ia mai mult decât poate duce, pas după pas.
Și de ce nu se mai contractă la timp ?
Sistemul nervos central folosește mușchii ca pe niște unelte. El decide care lucrează și care stă. Iar ce îl face să decidă sunt traumatismele. O entorsă veche, o căzătură, o lovitură, o operație.
Corpul nu uită. Ține minte locul lovit și vrea să-l protejeze, chiar și după mulți ani.
Un client cu dureri de gambe a scris așa:
„Am reușit să ducem toate problemele mele înapoi la două momente cheie din copilărie: când mi-am lovit capul grav pe la vârsta de 6 ani, și mai târziu, când am sărit 5 trepte la școală și mi-am scrântit glezna.”
De aceea testez tot piciorul, nu doar genunchiul.
Dacă alergi
Lucrez cu alergători, cu oameni care fac Spartan Race și cu maratoniști.
Alergarea e un efect reactiv: „amortizare, acțiune, amortizare, acțiune”. Adică piciorul prinde pământul și dă forța mai departe, în pasul următor.
La ei testez și cum aterizează piciorul, cu testul pe care îl numesc one single leg hops: sărituri pe un picior.
Cum arată programul de recuperare
Evaluarea biomecanică
Cam o oră. Îmi povestești ce te doare, când te doare, de când. Și ce alte dureri ai mai avut de-a lungul vieții. Acolo iese aurul.
Testez
Mușchii mari care leagă partea de jos a corpului de cea de sus. Care sunt slabi, care sunt normali, care sunt încordați.
Testez. NU ghicesc.
P-DTR
Tratez locurile pe care corpul încă le protejează, chiar dacă tu ai uitat de ele de mult. Apoi retestez pe loc, ca să vezi ce s-a schimbat.
Kinetoterapie
În ședințele de kinetoterapie te văd mișcându-te. Aflu unde te doare, când te doare, ce mișcare nu merge. La următoarea ședință de P-DTR tratez exact ce am găsit acolo.
Terapia fără kineto e terapie pe ghicite.
Cât durează
Un program durează cam o lună jumate, două luni. Nu e nimic grăbit.
La vreo două luni retestăm. Ca să vezi evoluția și ca să știu ce schimb.
Nu pot să-ți spun dinainte dacă un program rezolvă situația total sau doar parțial. De aceea testăm și retestăm.
Ce spun oamenii
„De fiecare dată Radu mă pune pe picioare în câteva zile și mă pot bucura în continuare de sport. Recomand cu drag pentru orice dureri și mai ales pentru «repararea» entorselor.”
„Am venit cu o tendinită […] care nu mă lăsa de cam 3 luni. […] După prima ședință de terapie, cu Radu Conea, a doua zi am și alergat, fără a avea dureri în timpul alergării sau a doua zi.”
„După doar 2 ședințe de P-DTR durerile de spate și genunchi au dispărut.”
Nu promit nimănui același rezultat. Depinde de situație, de aceea se testează.
Cât costă
-
Primul pas: evaluarea biomecanică 200 RON
Cam o oră. Aici aflăm de unde pleacă durerea ta. Evaluarea se plătește separat de program.
-
Program Esențial 3.000 RON
4 ședințe P-DTR și 6 ședințe de kinetoterapie.
-
Program Extins 4.500 RON
6 ședințe P-DTR, 10 ședințe de kinetoterapie și monitorizare săptămânală. Se poate plăti în două tranșe de 2.250 RON.
-
Recuperare Intensivă 8.100 RON
10 ședințe P-DTR, 20 ședințe de kinetoterapie, plan de nutriție pe 3 luni și monitorizare. 2.700 RON pe lună, timp de 3 luni.
Programul îl alegem împreună, după evaluare. Eu te îndrum și îți propun variante, iar tu alegi.
Nu lucrăm cu Casa de Asigurări de Sănătate, așa că biletele de trimitere nu se pot folosi aici.
Contraindicații
Nu începem programul dacă ai:
- fracturi acute sau rupturi totale de ligament ori de menisc, cu blocaj complet al articulației, pentru că acolo e nevoie de chirurg, de urgență.
- boli reumatice inflamatorii în fază acută.
- gonartroză sau coxartroză de grad 4, adică stadiul final al uzurii genunchiului sau al șoldului.
Întrebări despre genunchi, șold și gleznă
Mă doare genunchiul. De ce te uiți și la gleznă, și la bazin?
Pentru că genunchiul stă între gleznă și șold. Când unul dintre ele nu lucrează cum trebuie, genunchiul preia din încărcare. Dacă tratezi doar genunchiul, încărcarea greșită rămâne.
Am artroză. Are rost să vin?
Depinde de grad și de ce iese la testare. La gradul 4, stadiul final, programul nu e pentru tine.
Am avut operație de ligament încrucișat. Mă poți ajuta?
Da, recuperarea după LIA e una dintre situațiile cu care lucrez. Ce se lucrează și cât, aflăm la evaluare.
Ce se întâmplă cu piciorul după operație, în articolul „Atrofia piciorului după LIA” →
Pot să încerc o singură ședință?
Poți, există și ședința individuală de P-DTR, la 600 RON. Dar o ședință singură nu are de unde să știe tot ce e de tratat. De aceea lucrez în program.
Vin din alt oraș. Merită drumul?
Au venit oameni din Reghin, Târgu Mureș, Sibiu și Oradea. Cu cât e mai greu să ai ceva, cu atât îți dorești mai tare.
0757 693 543 · Str. Alexandru Roșca nr. 5, Cluj-Napoca
-
Evaluarea biomecanică 200 RON
-
Program Esențial 3.000 RON
-
Program Extins 4.500 RON
-
Recuperare Intensivă 8.100 RON